Rezemata de o bucata de perete, pe podea. O sa nsir o serie de ganduri fara gand.
Rezemat de acelasi perete, e un tablou care zice asa: “All you need is love and a cat”. E invaluit de un soare de vara, vechi de putin peste un an. Exista acolo din suflet, sufletul unui cineva curat, care simtea. Simtea frumos. Limpede.
Si exista pentru ca da. Din iubire. Si da, e pretios, e in echilibru si e un echilibru.
Dar e plin de amintiri. Plin de o energie anume. Uneori striga mut dupa mine prin casa: ” …is love”. E viu. Traieste o bucata de viata a mea. E in acelasi timp o amintire.
Cu el, agatate la intamplare pe frigider, locuiesc in aceeasi incapere niste bucati de carton sau hartie pe care sunt insirate alte amintiri. Acum, azi, traiesc si ele.
Si cu ele, eu. Si da, traiesc. Si da, iubesc. Inca.
Zilele astea imi masor viata in perechile de pantofi pe care i port zilnic. Duminica, niste tenesi. Luni, niste adidasi negri, marti, unii visinii.
Miercuri, ceva cu toc.
Ceva cu toc, pentru ca ne am oprit din cantat. Au fost anevoiosi pasii azi. Toti.
Si nu pentru c am obosit, ne am oprit voit.
Si povestea asta cu un tablou si alte cateva voluptati scrise pe niste cartoane colorate e putin sub tot ce o sa ramana cand nu voi mai fi. Intr o cutie.
Dupa ei zilele astea a ramas prea multa suferinta. Strada s a oprit. Si desi o sa sune de condamnat, frenezia s a oprit.
Suferinta insa nu. A celor ce au ramas.
Dar cei ce nu mai sunt? Ei bine, mai sunt. In tablouri, fotografii, randuri intr un e-mail, versuri, mesaje, in scris.
Si iar e multa asumare in ce zic. Dar hai sa celebram viata.
Sa le celebram viata. Si cumva, deloc intamplator, pe ei pe toti, in viata ii lega ceva. O minunatie de ceva care n are egal lumesc. Muzica.
Eu azi nu sunt trista.
Doua seri am cantat pe o banca. Fara voce, fara gand. Cu suflet, cu iubire. Pentru ei. Si ei au cantat cu noi. Ne au ascultat putini, ne au auzit si mai putini. Ei insa, ne au aplaudat. Si noi pe ei.