Odata, demult, probabil aveam putin peste 11 ani, am auzit despre cum, ca sa
treci prin chestiunile grele din viata, trebuie sa faci compromisuri.
Am intrebat, ca orice copil
curios, ce-i ala un compromis. Pe limba lor, oamenii mari au incercat sa-mi
explice. Pe limba mea de copil, i-am inteles gresit. Si nici nu m-am mai
sinchisit sa intreb daca ce incoltise in mintea mea era corect sau nu. Si mi-am
promis mie ca nu voi face niciodata niciun compromis. Asta pentru ca acest
cuvant rimeaza la mine-n cap cu regretul.
Si cum nici cu regrete n-aveam de
gand sa-mi traiesc restul vietii, mi-am promis ca va fi totul fara compromis
si/sau regrete.
Promisiunea unui compromis.
Aceasta optiune timpurie m-a dus
cu siguranta pe un anume fir al vietii. Desi ne plimbam de pe o coarda a timpului
pe alta, ce stiu eu e ca sensul nu se schimba niciodata.
Dupa care, vin niste chestiuni
peste tine, numite alegeri. Alegi sa mergi la gradinita din colt, ca e aproape,
zice mama. Si e drept ca e utila apropierea, mai ales atunci cand te
plictisesti de moarte printre toti copiii aia anosti si sacaitori, ceri voie la
toaleta si pleci acasa. Si se trezeste maica-ta cu tine cocotata pe marginea
geamultui de pe casa scarii de la etajul intai.
Apoi alegi sa mergi la un anume
liceu, caci si la scoala a ales mama pentru tine. Tot asa, pe considerente de distanta. Caci, cred eu, cel mai greu de suportat pentru un parinte e
distanta.
Si liceul la care alegi sa mergi
e departe, si intervine acest atac inchipuit de panica generat in sufletul
mamei de toata distanta aia hiperbolizata, similara cu moartea. O jumatate de ora de mers pana la liceu cu maxi-taxi
inseamna mult. Si « alegi » sa mergi tot la ala situat la 5 minute. 5 minute distanta de linistea sufleteasca a mamei.
Si, conform definitiei, astea-s
compromisuri. De care nu stii sau pe care nu le intelegi ca atare, strict din
cauza nedumiririi lasate asa, pe care ai capatat-o la 11 ani.
compromís1 sn [At: PRAVILA (1814), XIV/13 / V: (înv) ~més /
Pl: ~uri, (rar) ~e / E: fr compromis] 1 Înțelegere bazată pe cedări reciproce
Si: concesie, învoială. 2 (Jur) înțelegere între două sau mai multe persoane
sau state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. 3
Combinație concesivă între elemente (incompatibile), făcută și acceptată pentru
a pune capăt unei situații (litigioase).
compromís2, ~ă a [At: GHICA, A. 600 / Pl: ~iși, ~e / E:
compromite] 1 (D. oameni) Cu reputația pătată Si: discreditat, (pfm) deochiat. 2
Stricat.
(sursa: dexonline.ro)
Tot dictionarul explicativ zice
ca acest compromis, exemplificat copilareste, mai inseamna insa ceva. Si acum, om
mare fiind, nu ma pot abtine sa nu intreb, suntem oare cu totii niste
compromisi ?
Un om intelept, dupa destui
ani de viata de om compromis, mi-a confirmat ca nu putem altfel, decat cu compromis
dupa compromisi.
Nefericirea insa tot de acolo
vine. Caci de cele mai multe ori, cuvintele grele, neincrederea, nesigranta
deciziilor, intinarile verbale adresate omului drag, toate astea vin din aceasta alegere de
compromis. Si intelegem acest compromis atata de gresit.
Telefonul mobil luat cu efort de
ziua ei, ca asta isi dorea, cina romantica, florile parfumate livrate tintit de
curier, vacanta aia la mare pe care o planificati la virgula, o geanta noua, o
pereche de pantofi platiti din banii lui, smart watch-ul de la nu stiu ce
brand, sincronizat cu mere si pere, facturile platite catre toti furnizorii
fara de care n-am mai avea cum sa ne uscam parul lung sau sa ne tundem barba,
fara de care ar fi dificil, daca nu imposibil, sa ne bem cafeaua de dimineata
sau sa ne spalam somnul de pe fata, toate astea nu sunt decat compromisuri. Menite sa echilibreze, intr-o armonie lexicala, nefericirea data, culmea!, tot de un compromis.
Ne facem rau psihic pe care il
echilibram, credem noi, cu bine material. Si, zic eu, asta e cel mai dureros si
mai prezent compromis de secol 21.
Aseara am vazut un film, tot o copilarie. Si, desi gasim mai peste tot, incarcate targetat, tot felul de mesaje motivationale, subliminal zugravite sub voci grave de autori de bestseller-uri, in versuri de Rumi, in sclipiri de constienta scapata picurat din minti alterate de neintelegerea intelegerii, in fonturi iesite intim de sub mina de creion a unui artist, in filmul asta de copii mari, am gasit poate cea mai potrivita definitie a compromisului meu:
Musubi is the old way of calling the local guardian god. This word has
profound meaning. Typing thread is Musubi. Connecting people is Musubi.
The flow of time is Musubi. These are all the god’s power. So the
braided cords that we make are the god’s art and represent the flow of
time itself. They converge and take shape. They twist, tangle, sometimes
unravel, break, and then connect again. Musubi – knotting. That’s time.
Imi permit sa abuzez azi de intelepciune, consum prin formulare mai toate resursele in acest sens, si spun ca in fapt, cel mai mare compromis e timpul.
Ne compromitem din timp, in timp si prin timp.
Si timpul nu e altceva decat cel mai mare compromis.