Le Chat Mauve

“ce ne spunem cand nu ne vorbim”

 Sofia. Ar fi chemat-o Sofia, dac-ar fi fost mai mult decat un vis.

Cauta demult un loc al ei, izolat si departe de tot, de galagie, de motoare de masini ambalate la semafor, de trecutul in graba pe galben, in drum spre orice-urile la care de obicei intarzii, un loc unde sa-si poata plamadi fiecare zi tihnit, unde sa miroasa a cafea dimineata devreme, iar pe geamul deschis mirosul cafelei sa se amestece cu adieri calde de iasomie si iarba proaspat tunsa.

Nu simtea in cautarea asta nicio graba, nicio presiune de prea mult prea repede, niciun nor, oricat de tare ar fi plouat afara, nu ii umbrea proiectia de hamac agatat intre copaci, de caine lenes intis la umbra, pe gazon, de leagan si jucarii imprastiate.
Parea sa se fi gasit, ca revenise la a desena mutrisoare pe geamurile aburite ale masinii,  la hummus cu oua si unt de arahide, la fresh-ul de grapefruit.
Si-si putea spune orice si povesti orice. Aparent.

Adunat, se stia de putin peste 4 luni, cand pe seninul tumultuos de septembrie, intr-o zi s-a asternut umbra. O umbra care a durat mult, care n-a mai lasat soarele sa se vada niciodata.
De un Craciun, paruse sa se insenineze. N-a fost insa decat o reflexie fortata de speranta care moare ultima.
Cand te faci mare, afli ca timp de multi ani, ai definit gresit centrul universului.
Ca centrul universului esti tu, nu stanga, nu dreapta.

In tot gri-ul astenut de o vreme, ea a continuat sa-si spuna povesti. Numai ca scenariile noilor povesti erau de groaza, sau drame greu de depasit sau inteles, chinuieli de regii nefericite, sadice, masochiste.
Liniste mai era numai in vis, numai departe de gaura neagra de acum, in care se transformase centrul universului. O gaura neagra grea si densa, care inghitea tot. 

Peste timp, a ajuns sa nu se mai stie mai deloc, caci avioanele de hartie si castelele de carti fusesera luate de vant si duse care pe unde.
Paralel, din cand in cand isi mai trecea la un pahar cu vin prin ganduri, printr-un mesaj, printr-o intersectie.
Nimic cu bune, insa. Numai cu aiureli si murdarie.

***

Una din povesti era dintr-un vis. Un vis lucid, in care batea vantul cald si alene, pe o plaja pe care o stia fara sa stie de unde. Un vis de demult.

In stranga, aproape de prosopul gri cu bleo intins larg pe nisip, la umbra unei stanci crescuta dintre ape, o pereche de papuci, o palarie cu boruri largi si un pescarus alcatuiau un peisaj de film californian, 60-cist. In spate, continuandu-se pana departe in dreapta, aceasi stanca isi crestea laturile intr-un zid impresionant, pietros, incins de soarele rasarit de cateva ore din ocean.
Nisipul umed de sub talpi ii amintea de lunile de vara din copilarie.
Nu mirosea a mare, insa aerul sarat bocna o ducea adanc intre filele unei carti citita pe la 14 ani, cu o poveste din Mangalia.
La vreo 50 de metri de ea, pe mal, isi alergau unul altuia doua zmeie inaltate jucaus, un el in pantaloni scurti si o mini ea, tot in pantaloni scurti, cu un tricou in dungi lalai si-o palarioara roz prafuit, de sub care i se ondulau buclele castanii, in toata voia vantului.

Langa ea, molcom si plin de nisip pe bot, isi molfaia o laba uda, un dulau lenes, care se bucura nespus de momentul de liniste.
Povestea asta, departe de realitate si spusa cu iz de schizofrenie, pe un fir de viata paralel, e reala. Oamenii aia exista, stanca e tot acolo, golful e si el tot acolo si imaginea din vis e o poza de vedere, trimisa acasa de departe, de un copil ratacit pe o coasta de ocean.

[…] ar fi chemat-o Sofia, ar fi alergat prin nisipul malului de
ocean desculta, creata si inalta de-o schioapa. Nu vorbeste niciodata
despre ea, de teama sa n-o alunge. Nici macar din gand. Ii face placere
sa o pastreze intr-un ungher al mintii, nesuprapusa cu alte amintiri
inventate sau ganduri de pe alte planete. Spera ca-ntr-o zi o va
cunoaste, dincolo de un fosnet de inima neispravita, dincolo de inca
nelucratul lut de pe roata si dincolo de timp. Spera. Ca intr-o zi,
alta, ziua potrivita, Sofia o va striga timid de pe malul de ocean, cu
parul cret si talpile pline de nisip. Inalta de-o schioapa.

(stolen photos, credits go to the photographer)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *